A.N.I.T.P. și M.A.E. – întâlnire de extindere a cooperării

COMUNICAT DE PRESĂ
23.01.2020

A.N.I.T.P. și M.A.E. – Direcția Generală Consulară, întâlnire de extindere a cooperării
în domeniul prevenirii traficului de persoane

Directorul A.N.I.T.P., domnul comisar-șef de poliție Maximilian NICOLAE, a primit vizita domnului Valentin Ciprian MUNTEAN, directorul general al Direcției Generale Consulare din cadrul M.A.E., respectiv a domnului Cristian TEODORESCU – RUSOIU, directorul Direcției Instruire și Comunicare Consulară din cadrul M.A.E., la sediul central al A.N.I.T.P. din București, în data de 21.01.2020.

Întâlnirea a urmărit dezbaterea coordonatelor colaborării dintre Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și Direcția Generală Consulară din cadrul Ministerului Afecerilor Externe (M.A.E.), în vederea extinderii cooperării dintre cele două instituții în domeniul luptei împotriva traficului de persoane.

Cu această ocazie, au fost abordate aspecte legate de creșterea capacității oficiilor consulare de identificare și sprijinire a victimelor traficului de persoane, cetățani români.

În egală măsură, a fost discutată și dezvoltarea colaborării în cadrul eforturilor de prevenire a traficului prin derularea de activități comune. Acestea vor viza o mai bună informare a cetățenilor români, care doresc să plece la muncă în străinătate sau care se află deja pe teritoriul altor state, cu privire la fenomenul traficului de persoane.

Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane