ANITP salută Ziua Internaţională de Rugăciune Împotriva Traficului de Persoane – 8 februarie 2015

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) salută demersul Uniunii Internaţionale Feminine şi Masculine a Superiorilor Generali (UISG şi USG) de a marca ziua de 8 februarie ca “Zi Internaţională de Rugăciune Împotriva Traficului de Persoane”.

În acest context, la Vatican, la 3 februarie 2015, a avut loc o  conferinţa de presă despre această zi cu tema „Aprinde o lumină împotriva traficului”.

Evenimentul intitulat „Să aprindem o lumină împotriva traficului de fiinţe umane” va avea loc duminică, 8 februarie 2015, în întreaga lume. Credincioşii sunt invitaţi să înalţe o rugăciune specială transmisă de Vatican şi să aprindă lumânări pentru victimele sclaviei moderne.

În această zi este pomenită în Biserica Catolică sfânta Iosefina Bakhita, fostă sclavă sudaneză, ulterior eliberată, care a trecut prin dureroase şi umilitoare suferinţe, fizice şi morale, ca victimă a traficului de fiinţe umane.

 ANITP salută marcarea acestei zile internaţionale de rugăciune şi reflecţie, care are rolul atât de informare şi conştientizare asupra fenomenului traficului de persoane, cât şi acela de chemare la conlucrare în solidaritate, a tuturor actorilor implicaţi şi a societatăţii civile în lupta împotriva acestui fenomen, la nivel internaţional.

În egală măsură, ANITP îşi reafirmă angajamentul în lupta antitrafic, în calitate de Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, cu rol de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.

„Lupta împotriva traficului de persoane înseamnă eforturi solidare şi conjugate între instituţiile publice şi private, organizaţiile neguvernamentale şi publicul larg. România, împreună cu partenerii europeni, face demersurile necesare în vederea reducerii fenomenului traficului de persoane, atât prin derularea campaniilor de prevenire şi informare la nivel naţional şi măsuri legislative, cât şi prin articularea unor strategii intersectoriale de diminuare a riscurilor și consecinţelor traficului de persoane”, a declarat domnul comisar-şef de poliţie Romulus Nicolae Ungureanu, directorul ANITP.

Potrivit datelor statistice, în prima jumătate a anului 2014, din totalul de 448 victime identificate, 311 au fost de sex feminin, 160 având sub 18 ani. Din acestea, 262 au fost exploatate sexual, 141 au fost exploatate prin muncă, iar 45 prin cerşetorie, pornografie şi obligare la comiterea de furturi.