Arhive categorie: Evenimente

BILANT 2019

Evaluarea activităţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane

– pentru anul 2019 –

 

 

Astăzi, 14.02.2020, a avut loc evaluarea activităţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, pentru anul 2019, la sediul central acesteia din str. Ion Câmpineanu nr. 20, sectorul 1, Bucureşti.

Evaluarea a surprins principalele repere calitative şi cantitative ale activităţilor derulate prevenirea situațiilor de victimizare, cercetarea aplicată a fenomenului traficului de persoane, monitorizarea asistenței acordate victimelor traficului, sprijinirea procesului judiciar și exercitarea rolului de actor european anti-trafic. ANITP a urmărit asigurarea îndeplinirii acestui mandat la un nivel calitativ ce are ca referință bunele practici și standardele internaționale din domeniu.

Astfel, cu sprijinul partenerilor (instituţii de stat, ONG, autorităţi locale şi mediul privat), au fost desfăşurate activităţi care au vizat implementarea Strategiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2018-2022  şi a Planului Naţional de Acţiune 2018-2020, a fost monitorizată asistenţa acordată unui numar de 495 de victime ale traficului, au fost repatriate 30 de victime, cetăţeni români, şi a fost facilitată participarea în cadrul procedurilor penale pentru un număr de 808 victime.

În ceea ce priveşte eforturile de prevenire a traficului de persoane, au fost realizate peste 2.500 de activităţi informativ-preventive, în cadrul a 30 de campanii/proiecte de prevenire, la nivel naţional şi local. Prin intermediul acestor activităţi, mesajele şi recomandările preventive au ajuns la aproximativ 180.000 de persoane.

De asemenea, au fost încheiate 5 noi protocoale de colaborare şi 20 de planuri de acţiune. Prin intermediul Centrelor Regionale au fost organizate 55 de întâlniri ale echipelor interinstituţionale antitrafic judeţene, 160 de sesiuni de instruire, de care au beneficiat aproximativ 4.000 de specialişti, şi s-a asigurat participarea la 236 evenimente interinstituţionale – seminarii, şedinţe de lucru, mese rotunde, work-shop-uri etc.

Tot in cursul anului 2019, au fost implementate două proiecte finanţate prin fonduri externe nerambursabile, unul care a vizat domeniul identificării şi referirii victimelor, iar altul care s-a axat pe prevenirea traficului de persoane.

Dorim să mulţumim tuturor partenerilor noştri pentru iniţiativele avute în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, precum şi pentru colaborarea consistentă oferită de-a lungul întregului an.

Informaţii de background:

Traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, o ameninţare asupra securităţii individului, valorilor sociale şi morale.

 

Traficul de persoane afectează în mod direct persoana prin impactul pe care îl are asupra unuia dintre drepturile individuale fundamentale, libertatea individuală, societatea suportând, în acelaşi timp, influenţe negative generate de amplificarea fenomenului corupţiei, a faptelor antisociale şi violente, crearea unor mecanisme criminale care obţin profituri substanţiale din acest tip de activitate afectând stabilitatea economică şi securitatea regională.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional. 

DIICOT și ANITP – cooperare împotriva traficului de persoane

COMUNICAT
07.02.2020

DIICOT și ANITP – cooperare împotriva traficului de persoane
București, 07.02.2020

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) au semnat astăzi, 07.02.2020, la sediul D.I.I.C.O.T., un plan de măsuri în domeniul luptei împotriva traficului de persoane.

Planul urmărește consolidarea demersurilor de prevenire a traficului de persoane prin diversificarea colaborării dintre cele două instituții.

Demersul își propune îmbunătățirea nivelului de informare şi conştientizare a grupurilor de risc, specialiștilor din domeniu și populaţiei în ansamblu, cu privire la riscurile și implicațiile traficului de persoane.

Cele două instituții își vor reuni experiența în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, pe care o vor transpune în activități și sesiuni complexe de informare și instruire, în perioada martie – decembrie 2020.

Acțiunile comune vor fi adresate în special elevilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani din cadrul instituțiilor de învățământ, precum și specialiștilor care pot intra în contact cu victimele traficului de persoane.

Prin intermediul Centrelor Regionale ale A.N.I.T.P. și al Serviciilor Teritoriale ale D.I.I.C.O.T., Planul va fi implementat la nivel național.

Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) este structura din cadrul Ministerului Public specializată în combaterea și investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.

Planul de cooperare se subscrie obiectivelor strategice stabilite prin documentele programatice din domeniu (Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane 2018 – 2022 și Planul Naţional de Acţiune 2018-2020 pentru implementarea Strategiei Naționale Împotriva Traficului de Persoane 2018 – 2022).

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane

Grup de lucru la Timișoara

COMUNICAT
07.02.2020

Întâlnire de lucru cu partenerii neguvernamentali și instituționali
Timișoara, 05.02.2020

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) – Centrul Regional Timișoara a organizat o întâlnire a echipei de lucru cu partenerii neguvernamentali și instituționali, în data de 5 februarie, la Timișoara.

La activitate, au participat 25 de reprezentanți ai ONG-urilor (Asociația „Generație Tânără”, Fundația „Missio Link International”, Asociația „Aidrom” Timișoara, Asociația „LOGS”, Fundația „Filantropia” Timișoara, Organizația „Salvați Copiii” Timișoara, Asociația „Worldteach”) și instituțiilor implicate în lupta împotriva acestui fenomen.

În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute tendințele fenomenului și metodele de abordare a prevenirii și asistenței victimelor acestui fenomen, pentru anul 2020.

Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.
A.N.I.T.P. – Centrul Regional Timișoara are în competență județele Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane

Primire delegație româno – britanică

ANUNȚ
05.02.2020

Întâlnire cu o delegație româno – britanică

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a primit, în data de 03.02.2020, vizita unei delegații româno-britanice formate din reprezentanți ai Universității București, Universității Manchester din Marea Britanie, Serviciului de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției din Marea Britanie, Poliției din Manchester și organizației Manchester Action on Street Health (MASH).

Întâlnirea a urmărit identificarea unor oportunități de colaborare în cadrul unui proiect de cercetare în domeniul traficului de persoane.

Informații de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează la nivel naţional aplicarea politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituţiile publice, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia.

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane

VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE – LIBERTATE

COMUNICAT
04.02.2020

VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE – LIBERTATE

Reprezentanții Agentiei Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iași, în colaborare cu reprezentanți ai Serviciului Judetean Anticorupție Iași și ai Centrului de Prevenire, Evaluare, și Consiliere Antidrog Iași, au derulat o acțiune preventivă la Colegiul Tehnic ,,Ioan C. Ștefănescu” din Iași.
Acțiunea a urmărit creşterea gradului de informare, conştientizare și autoprotecție al elevilor și profesorilor cu privire la implicațiile fenomenelor traficului de persoane, traficului de droguri și corupției și a fost realizată în cadrul proiectului „Info.Biblioteca: Viață-Anticorupție-Libertate (V.A.L.)”, în data de 30.01.2020.
Cu acest prilej, au fost transmise aceluiași grup țintă mesajele antitrafic din cadrul campaniei naționale de prevenire a traficului de persoane „Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!” și s-a vizionat spotul campaniei.
La activitate au participat 120 de elevi și 8 cadre didactice.

Informații de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează la nivel naţional aplicarea politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituţiile publice, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia.

Proiectul educațional „INFO.BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE – LIBERTATE” (VAL) este la a II-a ediție, vizează publicul țintă format din elevii și profesorii din cadrul liceelor din județul Iași și se derulează în perioada noiembrie 2019 – iunie 2020.

Demersul a fost inițiat de Biblioteca Județeană Iași, în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) – Centrul Regional Iași, Agenția Națională Antidrog (A.N.A.) – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași și Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Iași.

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane