Arhive etichetă: Seminarii

Seminarii locale PIP

În cadrul proiectului „Prevention, Identification, Protection” – PIP, implementat în prezent de ANITP, în baza Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, ANITP a organizat la Timişoara, Suceava, Craiova şi Galaţi, în perioadele 07-08.04.2014, 26-27.05.2014, 23-24.06.2014 respectiv 26-27.06.2014, 4 seminarii locale în vederea atragerii de fonduri externe nerambursabile şi consolidării capacităţii autorităţilor locale de mobilizare a resurselor financiare.

Seminar GalatiActivităţile şi-au propus să identifice programele de cooperare transfrontalieră în vederea îmbunătăţirii capacităţii autorităţilor locale de a aplica şi primi fonduri externe nerambursabile pentru activităţi transnaţionale în domeniul traficului de persoane.
Pe parcursul zilelor alocate desfăşurării acestor activităţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin, Suceava, Botoşani, Iaşi, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi, Vrancea, Brăila şi Galaţi au beneficiat de expertiză în domeniul managementului de proiect, ocazie cu care au fost prezentate etapele întreprinse în procesul de planificare, implementare şi evaluare a unui proiect.
Participanţii în cadrul evenimentelor au fost activ implicaţi în discuţii pe marginea procesului de implementare a proiectelor şi au luat parte la o serie de exerciţii în cadrul unor grupuri de lucru create special în vederea adresării nevoilor practice.
Concluziile seminariilor s-au axat pe organizarea de evenimente viitoare similare, întrucât informaţiile furnizate asigură baza necesară pentru identificarea şi aplicarea de proiecte pe diverse linii de finanţare.