Cere ajutor, nu cerşi!

Prezentare generală a campaniei naţionale de prevenire a traficului de persoane „Cere ajutor, nu cerşi!”

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) împreună cu partenerii săi: Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminaltăţii (IGPR-ICPC), AIDrom, Asociaţia Telefonul Copilului, Asociaţia Zâmbetul Îngerilor (AZI) şi ADPARE, implementează proiectul „Modele de bune practici privind asistenţa acordată victimelor traficului de persoane”.

Unul dintre obiectivele proiectului vizează reducerea vulnerabilităţii comunităţilor cu potenţial victimologic ridicat, inclusiv persoanele de etnie romă, prin creşterea gradului de conştientizare cu privire la traficul de persoane şi riscurile asociate acestui tip de infracţionalitate.

În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, A.N.I.T.P., în calitate de promotor al proiectului, împreună cu partenerii săi, implementează la nivel naţional campania de prevenire a traficului de persoane „Cere ajutor, nu cerşi!”.

Mesajul campaniei este: „Mâna întinsă nu primeşte ajutor, primeşte bani pentru traficanţi!”.

Campania urmăreşte creşterea gradului de conştientizare cu privire la traficul de persoane, identificarea principalelor cauze ale vulnerabilităţii, precum şi găsirea unor posibile soluţii la nivelul grupurilor ţintă respective.

Campania presupune 10 întălniri directe cu reprezentanţii grupului ţintă (elevi, cadre didactice, reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai autorităţilor), în 10 localităţi distincte (3 în Moldova, 3 în Transilvania, 2 în Muntenia, 1 în Dobrogea şi 1 în zona Bucureşti-Ilfov), care vor fi completate de o serie de activităţi de prevenire desfăşurate de specialiştii A.N.I.T.P. din zonele de competenţă ale Centrelor Regionale.

De asemenea, în vederea transmiterii către grupurile ţintă a unor informaţii accesibile şi de impact, campania A.N.I.T.P. va aduce în faţa publicului şi o piesă de teatru, intitulată „Alex, fost Gogo!”, care va fi pusă în scenă de trupa „UNTEATRU” după următorul program: Constanţa – august 2015, Iaşi – septembrie 2015, Bucureşti – octombrie 2015 şi Sibiu – martie 2016.

Proiectul este finanţat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014, prin Programul RO 20 „Violenţă domestică şi violenţă bazată pe deosebirea de sex”.

ACTIVITĂȚI ÎN CADRUL CAMPANIEI

Prezentarea activităţilor desfăşurate în vederea implementării campaniei „Cere ajutor, nu cerşi!” 

În vederea implementării campaniei de prevenire a traficului de persoane „Cere ajutor, nu cerşi!”, realizată în cadrul proiectului RO 20 „Modele de bune practici în domeniul serviciilor de asistenţă acordate victimelor traficului de persoane”, se derulează următoarele activităţi:

1. Vineri, 21.08.2015, ANTIP împreună cu partenerii din cadrul IGPR-ICPC şi asociaţia AZI, susţinuţi şi de către voluntarii organizaţiei neguvernamentale Together Everyone Achieves More (TEAM), au organizat prima activitate de prevenire a campaniei, respectiv reprezentaţia piesei de teatru „Alex, fost Gogo!”, pe plaja „Oha Beach” din Mamaia Nord, Constanţa.

Constanta

2. În perioada 28.09 – 02.10.2015, echipa de campanie s-a deplasat în trei locaţii importante din zona Moldovei, respectiv Botoşani, Iaşi şi Bacău.

Deplasarea în cele trei municipii a presupus organizarea unor întâlniri directe cu reprezentanţii grupului ţintă (atât elevi şi cadre didactice, cât şi reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai autorităţilor), acestea având ca scop identificarea principalelor cauze ale vulnerabilităţii la trafic şi găsirea unor posibile soluţii antitrafic.

Cu ocazia acestor întâlniri, echipa de implementare a campaniei, formată din specialişti A.N.I.T.P., I.G.P.R. – I.C.P.C. şi ADPARE, a prezentat filmul documentar realizat în cadrul acestui proiect, a aplicat chestionarele necesare elaborării cercetării sociologice prevăzute în campanie şi a purtat discuţii libere cu persoanele din grupul ţintă. În plus, în toate cele trei locaţii, echipa de campanie a diseminat copiilor prezenţi la activităţi un număr de 300 de rucsacuri complet echipate cu rechizite şcolare.

Moldova

3. În data de 30.09.2015, în incinta Iulius Mall Iaşi, a avut loc cea de-a doua reprezentaţie a piesei de teatru „Alex, fost Gogo”. Piesa de teatru doreşte să atraga atenţia cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane şi, totodată, să asigure furnizarea către grupurile ţintă a unor informaţii utile şi uşor de reţinut.

Reprezentaţia piesei „Alex, fost Gogo” s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea publicului prezent, apreciindu-se faptul că piesa de teatru transmite un mesaj antitrafic clar, uşor de înţeles şi adaptat problemei exploatării prin cerşetorie.

Piesa Teatru 2

4. În perioada 12 – 13.10.2015, echipa de campanie, formată din specialişti A.N.I.T.P., I.G.P.R. – I.C.P.C. şi A.T.C (Asociaţia Telefonul Copilului), a ajuns în comuna Cumpăna, judeţul Constanţa şi a organizat întâlniri cu reprezentanţii grupului ţintă (elevi, cadre didactice, reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai autorităţilor), în vederea identificării principalelor cauze ale vulnerabilităţii la trafic şi găsirii unor soluţii viabile.

Echipa de implementare a campaniei a prezentat filmul documentar realizat în cadrul acestui proiect, a aplicat chestionarele necesare elaborării cercetării sociologice prevăzute în campanie şi a purtat discuţii libere cu persoanele din grupul ţintă.

La finalul activităţii, echipa de campanie a diseminat copiilor participanţi la întâlnirea directă (mulţi din regiuni defavorizate) un număr de 100 de rucsacuri complet echipate cu rechizite şcolare.

Constanta  CUMPANA

5. În data de 16.10.2015, în vederea promovării mesajului anitrafic al campaniei „Cere ajutor, nu cerşi!”, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a participat la concertul simfonic „Din toata inima” susţinut de trupa Voltaj, la Sala Palatului din Bucureşti.

A.N.I.T.P. a organizat în incinta Sălii Palatului un stand de informare adresat persoanelor prezente la eveniment. Vizibilitatea standului a fost asigurată cu ajutorul diferitelor materiale de promovare, cât şi prin proiectarea continuă a variantei scurte a filmului documentar realizat în cadrul campaniei „Cere ajutor, nu cerşi!”, moderat de Călin GOIA. Imaginea domnului GOIA a avut un impact deosebit asupra participanţilor la spectacol, care s-au arătat foarte interesaţi de campania susţinută şi promovată de către solistul trupei Voltaj.

Reprezentanţii A.N.I.T.P. au oferit informaţii cu privire la traficul de persoane în scopul exploatării prin cerşetorie, au furnizat sfaturi preventive şi au diseminat materiale promoţionale elaborate în cadrul campaniei „Cere ajutor, mi cerşi!”.

Concertul trupei Voltaj a beneficiat de o audienţă de aproximativ 4.000 de persoane, atât adulţi, cât şi copii.

Voltaj

6. În data de 18 octombrie 2015, A.N.I.T.P. a organizat cea de-a treia reprezentaţie a piesei de teatru „Alex, fost Gogo”, în incinta Gării de Nord din Bucureşti.

Reprezentaţia piesei „Alex, fost Gogo” s-a bucurat de audienţa unui public numeros şi mai ales interesat de subiectul pus în scenă. Persoanele prezente la eveniment s-au declarat încântate de iniţiativa Agenţiei, de mesajul piesei de teatru şi mai ales de locaţia aleasă pentru punerea în scenă. În aşteptarea trenurilor, aceştia s-au putut bucura de o piesă de teatru de calitate şi au primit o serie de informaţii preventive/antitrafic.

Gara de Nord

7. În perioada 03 – 04.11.2015, echipa de campanie, formată din specialişti A.N.I.T.P., I.G.P.R. – I.C.P.C. şi AIDRom, s-a deplasat în comunele Ţiteşti (judeţul Argeş) şi Cerăt (judeţul Dolj) şi a organizat întâlniri directe cu reprezentanţii grupului ţintă (elevi, cadre didactice, reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai autorităţilor), în scopul identificării principalelor cauze ale vulnerabilităţii la trafic şi găsirii unor posibile soluţii antitrafic.

Cu ocazia acestor întâlniri, echipa de implementare a campaniei a prezentat filmul documentar realizat în cadrul acestui proiect (link pentru film), a aplicat chestionarele necesare elaborării cercetării sociologice prevăzute în campanie şi a purtat discuţii libere cu persoanele din grupul ţintă.

În ambele localităţi, echipa de campanie a diseminat copiilor prezenţi la activităţi un număr de 200 de rucsacuri complet echipate cu rechizite şcolare.

ArgesARGEȘ

DoljDOLJ

În vederea continuării activităţilor de implementare campaniei de prevenire a traficului de persoane „Cere ajutor, nu cerşi!”, realizată în cadrul proiectului RO 20 „Modele de bune practici în domeniul serviciilor de asistenţă acordate victimelor traficului de persoane”, în data de 17.02.2016, echipa de campanie s-a deplasat în oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov.

Activităţile derulate în judeţul Ilfov au constat în organizarea unor întâlniri directe cu reprezentanţii grupului ţintă (atât elevi şi cadre didactice ai Şcolii Gimnaziale nr.1 Pantelimon, cât şi reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai autorităţilor), acestea având ca scop identificarea principalelor cauze ale vulnerabilităţii la trafic şi găsirea unor posibile soluţii antitrafic.

Echipa de implementare a campaniei, formată din specialişti A.N.I.T.P., I.G.P.R. – I.C.P.C. şi ATC (Asociaţia Telefonul Copilului), a prezentat filmul documentar realizat în cadrul acestui proiect, a aplicat chestionarele necesare elaborării cercetării sociologice prevăzute în campanie şi a purtat discuţii libere cu persoanele din grupul ţintă.

De asemenea, echipa de campanie a diseminat copiilor participanţi la întâlnirea directă un număr de 100 de rucsacuri complet echipate cu rechizite şcolare.

    Intalnire cu autoritatile ILFOV 1  Intalnire cu autoritatile ILFOV 2  Intalnire cu autoritatile ILFOV 3

ILFOV- Întâlnire cu autoritățile

    Intalnire cu copii 001  Intalnire cu copii 01  Intalnire cu copii 05

    Intalnire cu copii 02  Intalnire cu copii 03  Intalnire cu copii 04

     Intalnire cu copii 06   ILFOV- Întâlnire cu copii

x