Arhive categorie: Campanii

Săptămâna prevenirii traficului de persoane, la final

COMUNICAT
20.10.2020

Săptămâna prevenirii traficului de persoane, la final
12 – 18 octombrie 2020

În perioada 12 – 18 octombrie 2020, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) a organizat o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

Campania a vizat promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 Octombrie, precum şi informarea şi constientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, campania a abordat ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen.

Prin cele 15 Centre Regionale ale sale, ANITP a desfăşurat la nivel naţional peste 240 de activităţi de informare şi prevenire destinate publicului larg şi categoriilor vulnerabile, totalizând peste 9000 de beneficiari direcți ai mesajului anti-trafic.

Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83
E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: www.anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane

Săptămâna prevenirii traficului de persoane

COMUNICAT
12.10.2020

Săptămâna prevenirii traficului de persoane
12 – 18 octombrie 2020

În perioada 12 – 18 octombrie 2020, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) organizează o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

Campania vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 Octombrie, precum şi informarea şi constientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen.

Prin cele 15 Centre Regionale ale sale, ANITP va desfăşura la nivel naţional activităţi de informare şi prevenire destinate publicului larg şi categoriilor vulnerabile.

Informaţii de background:
Această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.

Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane

Link descărcare afișe campanii:
https://mab.to/bY3QYHBO0
Link filme campanii Youtube:
https://www.youtube.com/user/AnitpRomania/videos

Campania naţională „INFORMARE ACASĂ! SIGURANŢĂ ÎN LUME!“

COMUNICAT
08.08.2019

Campania naţională „INFORMARE ACASĂ! SIGURANŢĂ ÎN LUME!“

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) este alături de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și celelalte instituții publice partenere în derularea campaniei naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!”.

Prima etapă a fost destinată tinerilor și a fost implementată în lunile aprilie-mai 2019, iar a doua etapă vizează persoanele adulte și se derulează perioada august-septembrie 2019.

Campania se derulează la nivelul celor 41 de judeţe ale României, precum şi la nivelul municipiului Bucureşti.

Până la această dată, partenerii campaniei s-au adresat grupului-țintă format din persoane adulte, în cadrul activităților organizate în:
• București – luni, 5 august 2019
• Maramureș și Satu-Mare – luni, 5 august 2019
• Călărași, Ialomița, Bihor și Alba – marți, 6 august 2019
• Brăila și Galați – miercuri, 7 august 2019
• Timiș și Arad – joi, 8 august 2019

Campania își propune să asigure informarea cetăţenilor români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara graniţelor României şi urmărește, în prinicipal:

• informarea eficientă a cetăţenilor români cu privire la drepturile şi responsabilităţile pe care le au în ţările în care intenţionează să muncească, să studieze şi/sau să locuiască, inclusiv la drepturile sociale (beneficii sociale şi servicii sociale) specifice fiecărui stat în parte;
• informarea cu privire la accesul românilor din străinătate pe piaţa muncii, o mai bună cunoaştere a cadrului legislativ specific din statul-gazdă, a condiţiilor de siguranţă la locul de muncă, a garanţiilor, condiţiilor contractuale, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor care decurg din acestea cu privire la locul de muncă;
• informarea cetăţenilor români cu privire la serviciile de asistenţă consulară şi la canalele de informare;
• conştientizarea pericolului la care se expun persoanele singure, femeile şi copiii, şi a pericolului de a deveni victime ale reţelelor transnaţionale de trafic de persoane;
• modul corect de accesare a locurilor de muncă.

Instituţiile partenere ale Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în desfăşurarea campaniei: Ministerul Educației Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Agenția Națională a Ocupării Forței de Muncă, Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane, Ministerul Fondurilor Europene România, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Agenția Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției.

Coagularea eforturilor tuturor instituţiilor implicate urmărește să aducă o eficienţă sporită mesajului campaniei, prin acoperirea unui spectru extins şi multidisciplinar de informare şi consiliere pentru necesităţile reale ale românilor care doresc să plece în străinătate.

Mai multe informații, deosebit de utile românilor care doresc să caute un loc de muncă în străinătate ori să revină în țară, se regăsesc în broșura campaniei:
http://www.mprp.gov.ro/web/wp-content/uploads/2019/08/Brosura-IASL-2019.pdf

Informaţii de background:

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Linkuri utile:

Campania “DISTRUGE ZIDUL INDIFERENŢEI! TRAFICUL DE PERSOANE POATE FI PREVENIT”

DISTRUGE ZIDUL INDIFERENŢEI! TRAFICUL DE PERSOANE POATE FI PREVENIT


Spot: https://www.youtube.com/watch?v=Vu7B_o-hCFk
Documentar: https://www.youtube.com/watch?v=IAXPZpabjf0

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane