28
septembrie 2018

COMUNICAT
28.09.2018

“ZILELE COMUNE DE ACŢIUNE” de prevenire şi combatere a traficului de persoane
(EMPACT – Joint Action Days on THB for Sexual Exploitation 2018)
– acţiune de nivel European, în perioada 17-21.09.2018 –

Structurile specializate din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO) şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) au participat la „ZILELE COMUNE DE ACŢIUNE” în perioada 17-21 septembrie 2018, în aeroporturile din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Oradea, Constanţa şi Craiova, precum şi în unele puncte de trecere a frontierei.

„ZILELE COMUNE DE ACŢIUNE” reprezintă o acţiune la nivel european, derulată în parteneriat, după un plan comun, în scopul prevenirii şi combaterii traficului de persoane în vederea exploatării sexuale, din cadrul Proiectului „EMPACT” – Joint Action Days on THB for Sexual Exploitation 2018.

Partenerii au acţionat în sistem integrat, în intervalul orar de operare a zborurilor către principalele destinaţii de exploatare identificate, în aeroporturile din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Oradea, Constanţa şi Craiova, precum şi în principalele puncte de trecere a frontierei.

Echipele au distribuit materiale informativ-preventive, au comunicat sfaturi şi informaţii utile privind modalităţile de recrutare folosite de traficanţi, mijloacele de diminuare a riscului de a deveni victimă a acestei infracţiuni, precum şi indiciile pentru a putea identifica şi salva o posibilă victimă.

Informaţii de background:

Potrivit datelor statistice, 76,4% din victimele traficului de persoane identificate în anul 2017 erau de sex feminin, iar 51,4% erau minore. În ceea ce priveşte modul de exploatare, în cursul aceluiaşi an, 68,8% au fost exploatate sexual, 12% prin muncă, 6,5% au fost obligate la comiterea de furturi, iar 5,3% au fost exploatate prin obligarea la cerşetorie.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane