Ziua Porţilor Deschise pentru copii în Ministerul Administraţiei şi Internelor

În data de 01.06.2011, în intervalul orar 08.30 – 14.30, cu ocazia activităţilor prilejuite de Ziua Porţilor Deschise pentru copii în Ministerul Administraţiei şi Internelor, lucrători din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane împreună cu un reprezentant al organizaţiei nonguvernamentale Salvaţi Copiii, au desfăşurat activităţi în vederea popularizării şi mediatizării atribuţiilor agenţiei, dar şi a campaniilor de prevenire desfăşurate la nivelul structurii noastre.
Activitatea de prevenire a avut loc la sediul Ministerul Administraţiei şi Internelor, situat în Piaţa Revoluţiei nr. 1.
Astfel, au fost purtate discuţii cu persoanele interesate, ocazie cu care au fost prezentate aspecte informative cu privire la traficul de persoane, au fost oferite sfaturi utile în vederea evitării pericolului de a deveni victimă, precum şi informaţii cu privire la riscurile aferente exploatării sexuale şi prin muncă.
În vederea mediatizării liniei Telverde şi a site-ului ANITP, au fost oferite fly-ere, acestea fiind însoţite de materiale de promovare a campaniilor defăşurate la nivelul structurii.