ANITP a primit o delegaţie parlamentară a Republicii Federale Germania

Astăzi, 17.09.2014, domnul comisar de poliţie Romulus Nicolae Ungureanu, directorul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a primit o delegaţie a Comisiei pentru drepturile omului şi ajutor umanitar din cadrul Parlamentului Republicii Federale Germania, condusă de domnul deputat Michael Brand, preşedintele comisiei.

Cu acest prilej, au fost dezbătute o multitudine de aspecte în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea fenomenului traficului de persoane şi instituţiile relevante implicate.

România se bucură de statutul de exemplu de bune practici în domeniul politicilor publice şi al strategiilor de combatere a traficului de persoane, având un parteneriat european extins.