COLECTAREA DATELOR PRIVIND VICTIMELE TRAFICULUI DE PERSOANE ÎN EUROPA

COMUNICAT
26.11.2021

„COLECTAREA DATELOR PRIVIND VICTIMELE TRAFICULUI DE PERSOANE ÎN EUROPA”,
Masă rotundă de nivel european, organizată în sistem de videoconferință,
București, 25 noiembrie

Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a organizat, în sistem de videoconferință, o Masă rotundă pe tema colectării datelor privind victimele traficului de persoane, la nivel european, la data de 25 noiembrie 2021.

Evenimentul a fost deschis de către reprezentanți ai Coordonatorului UE Anti-trafic și ai Biroului Reprezentantului Special al OSCE şi Coordonator pentru Combaterea Traficului de Persoane (SCRHB), care au transmis mesaje de susținere a demersului inițiat de către ANITP.

La activitate, au participat Raportori Naționali/ Mecanisme Echivalente/ experți din Italia, Marea Britanie, Spania, Franța (principale țări de destinație pentru victimele traficului de persoane, cetățeni români) și Bulgaria (țară de origine) care au prezentat modelul național de colectare a datelor privind victimele traficului de persoane.

Totodată, pentru asigurarea unui impact ridicat al activității, au participat și Atașații de Afaceri Interne din țările mai sus amintite, aceștia având un rol deosebit de important în cooperarea internațională.

Activitatea a facilitat cunoașterea modelelor naționale de colectare a datelor privind victimele traficului de persoane, dialogul celor mai relevanți actori și schimbul de bune practici.

Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Informaţii suplimentare:
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane
Website: https://anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro