Campania națională „Informare și cooperare în lupta împotriva traficului de persoane”

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane implementează în prezent campania națională Informare și cooperare în lupta împotriva traficului de persoane”.

Campania de informare, conștientizare și sensibilizare este derulată la nivel național și vizează prevenirea traficului de persoane, în principalele sale forme de manifestare, precum și eficientizarea procesului de cooperare interinstituțională cu actorii implicați în lupta antitrafic.

Activitățile de implementare ale campaniei sunt defășurate atât în mediul outdoor, cât și în cel online, și au în vedere următoarele:

  • creșterea gradului de informare și conștientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de ființe umane;
  • sensibilizarea populației în ansamblu privind implicațiile traficului de persoane, în scopul reducerii cererii care favorizează acest fenomen;
  • informarea instituțiilor și organizațiilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane privind dimensiunea, tendințele și particularitățile acestuia.

Alături de materialele de campanie vor fi promovate și numărul TelVerde și site-ul ANITP, în vederea accesării acestor canale de comunicare pentru informații suplimentare.

 

Informaţii de background:

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Informaţii suplimentare:
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro