
COMUNICAT DE PRESĂ
09.12.2021
Conferință europeană a Raportorilor Anti-Trafic
Luni, 06 decembrie 2021, a avut loc reuniunea Reţelei europene informale a Raportorilor Naţionali sau a Mecanismelor Echivalente privind traficul de persoane, în sistem de videoconferință. Evenimentul a inclus și întâlnirea comună a rețelei Raportorilor Naționali Anti-trafic din Sud-Estul Europei.
Reuniunea a urmărit îmbunătățirea cunoașterii formelor de manifestare a traficului de persoane la nivel Uniunii Europene, precum și identificarea celor mai potrivite măsuri de sprijin pentru victimele acestui fenomen.
În cadrul evenimentului a fost cuprins și anunțul de demarare a procedurii de evaluare a Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia.
Doamna Diane Schmitt, Coordonatorul European antitrafic, a prezentat noua strategie de combatere a traficului de persoane (2021-2025), axată pe prevenirea infracționalității, aducerea traficanților în fața legii, protejarea victimelor și consolidarea capacității de acțiune.
Cu acest prilej, domnul comisar-șef de poliție Maximilian Nicolae, directorul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, a reafirmat angajamentul României în lupta antitrafic, a subliniat contribuția ANITP în cadrul parteneriatelor europene și regionale și a exprimat intenţia de a întări comunicarea şi colaborarea în acest domeniu la nivel național și european.
Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.
Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane