
COMUNICAT DE PRESĂ
27.08.2019
Cortul prevenirii la Afterhills Music & Arts Festival
23.08-01.09.2019, com. Dobrovăț, jud. Iași
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) este prezentă alături de alte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Sănătății la evenimentul Afterhills Music & Arts Festival, în perioada 23.08-01.09.2019.
În cadrul acestui festival, la care participă artiști și trupe și sunt organizate diverse workshop-uri, sunt amenajate „corturi ale prevenției” și se transmit materiale promoționale, informații și recomandări cu caracter preventiv din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Agenției Naționale Antidrog, Inspectoratului de Poliție Județean Iași și Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
ANITP oferă materiale și informații preventive pentru informarea și sensibilizarea publicului larg cu privire la fenomenul traficului de persoane în vederea diminuării vulnerabilităţii la traficul de persoane, precum şi descurajării şi reducerii cererii care favorizează acest fenomen.
Cu acest prilej, ANITP promovează și campania națională de prevenire a traficului de persoane „Distruge zidul indiferenței! Traficul de persoane poate fi prevenit.” care este în derulare în perioada februarie – septembrie 2019.
Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, aplicarea politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituţiile publice, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia.
Campania naţională de prevenire a traficului de persoane în scopul expoatării sexuale „Distruge zidul indiferenţei! Traficul de persoane poate fi prevenit” se derulează în perioada februarie – septembrie 2019, A.N.I.T.P. având ca parteneri: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom, Asociaţia eLiberare şi Fundaţia World Vision România.
Spotul campaniei: https://www.youtube.com/watch?v=Vu7B_o-hCFk
Filmul documentar: https://youtu.be/IAXPZpabjf0
Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane