Întâlnire de lucru cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii

Vineri, 18 august a.c, la sediul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, a avut loc întâlnirea de lucru dintre reprezentanții conducerii A.N.I.T.P., președintele Comitetului  interministerial de coordonare strategică intersectorială a luptei împotriva traficului de persoane și cei ai Ambasadei Statelor Unite la București, pe tema cooperării  și analizării recomandărilor din marja Raportului  privind traficul de persoane (2023).

Partea americană a apreciat eforturile autorităților române de aducere la îndeplinire a recomandărilor TIP Report și a salutat numirea unui nou președinte al Comitetului, fapt care denota continuarea angajamentului politic de lupta împotriva traficului de persoane  la cel mai înalt nivel.

Partea română a  adus în discuție principalele modificări aduse de România în domeniul creșterii implicării autorităților în îmbunătățirea cadrului de identificare și asistență dedicat victimelor traficului de persoane și au exprimat preocuparea pentru menținerea eforturilor de angajare a țării noastre în lupta antitrafic.

La finalul întâlnirii, ambele părți au susținut necesitatea continuării cooperării în lupta împotriva traficului de persoane și menținerea dialogului cu privire la implementarea noilor recomandări.