Prezentarea activităţilor desfăşurate în vederea implementării campaniei „Cere ajutor, nu cerşi!” în zona Moldovei, în perioada 28.09 – 02.10.2015

În vederea implementării campaniei de prevenire a traficului de persoane „Cere ajutor, nu cerşi!”, realizată în cadrul proiectului RO 20 „Modele de bune practici în domeniul serviciilor de asistenţă acordate victimelor traficului de persoane”, se derulează următoarele activităţi:
1.În perioada 28.09 – 02.10.2015, echipa de campanie s-a deplasat în trei locaţii importante din zona Moldovei, respectiv Botoşani, Iaşi şi Bacău.
Deplasarea în cele trei municipii a presupus organizarea unor întâlniri directe cu reprezentanţii grupului ţintă (atât elevi şi cadre didactice, cât şi reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai autorităţilor), acestea având ca scop identificarea principalelor cauze ale vulnerabilităţii la trafic şi găsirea unor posibile soluţii antitrafic.
Cu ocazia acestor întâlniri, echipa de implementare a campaniei, formată din specialişti A.N.I.T.P., I.G.P.R. – I.C.P.C. şi ADPARE, a prezentat filmul documentar realizat în cadrul acestui proiect (link pentru film), a aplicat chestionarele necesare elaborării cercetării sociologice prevăzute în campanie şi a purtat discuţii libere cu persoanele din grupul ţintă. În plus, în toate cele trei locaţii, echipa de campanie a diseminat copiilor prezenţi la activităţi un număr de 300 de rucsacuri complet echipate cu rechizite şcolare.
2. În data de 30.09.2015, în incinta Iulius Mall Iaşi, a avut loc cea de-a doua reprezentaţie a piesei de teatru „Alex, fost Gogo”. Piesa de teatru doreşte să atraga atenţia cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane şi, totodată, să asigure furnizarea către grupurile ţintă a unor informaţii utile şi uşor de reţinut.

Piesa de teatru „Alex, fost Gogo”. 30.09.2015, reprezentație în incinta Iulius Mall Iaşi
Reprezentaţia piesei „Alex, fost Gogo” s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea publicului prezent, apreciindu-se faptul că piesa de teatru transmite un mesaj antitrafic clar, uşor de înţeles şi adaptat problemei exploatării prin cerşetorie.