COMUNICAT
12.08.2020
Prima întâlnire de lucru în vederea elaborării
Planului Național de Acțiune 2021-2022 pentru implementarea Strategiei Naționale Împotriva Traficului de Persoane
București, 10.08.2020
În data de 10.08.2020, la sediul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.), a avut loc prima întâlnire de lucru în vederea elaborării Planului Național de Acțiune 2021-2022 pentru implementarea Strategiei Naționale Împotriva Traficului de Persoane 2018-2022.
La întâlnire, au participat reprezentanți ai: Ministerului Afacerilor Externe, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Inspecției Muncii, Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală pentru Relația cu Prefecturile, Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerului Educației și Cercetării, Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, lucrările fiind conduse de domnul comisar-șef de poliție Adrian Petrescu, director adjunct al A.N.I.T.P..
Această primă etapă a procesului de elaborare a Planului Național de Acțiune 2021-2022 a vizat domeniul prevenirii și cooperării și va fi urmată de consultări și dezbateri cu reprezentanții societății civile.
Informații de background:
Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2018-2022 a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 861 din 31 octombrie 2018.
Potrivit H.G. 861/2018, instituţiile cu responsabilităţi în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, desfășoară, la nivel național, activităţi de prevenire şi combatere a traficului de persoane, dar şi de asistenţă şi reintegrare a victimelor.
Comitetul de Monitorizare a implementării SNITP (CM) a fost operaționalizat în luna mai 2019 și reconfigurat începând cu anul 2020 și reprezintă pilonul decizional.
Echipa de monitorizare (EM) reprezintă pilonul tehnic al MM și este formată din reprezentanți, la nivel de experți, ai instituțiilor implicate în implementarea Strategiei.
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) asigură Secretariatul Comitetului.
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.
Întrucât acest fenomen este multidisplinar și cere acțiuni armonizante din diverse domenii de competență, succesul luptei împotriva traficului de persoane nu poate fi asigurat fără o strânsă cooperare între multiplilele instituții publice implicate, organizațiile neguvernamentale, mediul privat și cetățeni.
Strânsa cooperare este singura modalitate de a preveni și combate eficient traficul de ființe umane și de a reduce suferința victimelor acestui flagel, fiind cerută inclusiv de Directiva UE 36/2011.
Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania, Facebook: ANITPCentral