Raport anual privind fenomenul traficului de persoane în 2021

Anul 2021, la fel ca cel anterior, a fost caracterizat de măsuri specifice de distanțare și măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2, măsuri care însă, ori nu au mai fost atât de restrictive ori au reușit să intre în normalul de acceptanță socială. Astfel, în anul 2021, deși au existat anumite restricții mai degrabă punctuale, bazate pe focare, activitatea instituțiilor și organizațiilor non-guvernamentale din domeniu s-a desfășurat în parametri normali, existând numai în anumite momente, fracțiuni de resursă umană, din cauza incidenței cazurilor.

 

Astfel în anul 2021, au fost identificate și notificate sistemului românesc anti-trafic 505 victime ale traficului de persoane, această valoare măsurând atât dimensiunea traficului intern cât și a celui internațional ale cărui victime au fost cetățeni români. În 2021 se păstrează tendința de scădere a numărului victimelor observată încă din anii anteriori, fiind notificate cu 15% mai puține victime decât în anul 2020.

 

Raport national 2021