“ZILELE DE ACŢIUNE COMUNĂ” ( Joint Action Day) – acţiune de nivel European

Reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, alături de ofiţeri din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Inspectoratul General al Poliţiei Române şi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, au participat la “ZILELE DE ACŢIUNE COMUNĂ”, în perioada 4 – 5 noiembrie 2015.

“ZILELE DE ACŢIUNE COMUNĂ” reprezintă un plan comun de acţiune la nivel European, derulat în scopul prevenirii şi combaterii traficului de persoane, din cadrul Proiectului  “EMPACT” (combaterea traficului de persoane) şi Operaţiunii  Regionale „MIRAGE” 2015 (combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de migranţi).

Obiectivul activităţilor de prevenire a vizat conştientizarea şi informarea persoanelor care călătoresc către principalele destinaţii, unde au fost identificate victime ale traficului de persoane, cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate acestui fenomen infracţional. Totodată, demersul se înscrie atât în sfera acţiunilor de maximizare a impactului regional antitrafic, la nivelul EUROPOL, cât şi în cea de consolidare a cooperării internaţionale în materia prevenirii şi combaterii traficului de persoane/migranţi.

În concret, în zilele de 4 şi 5 noiembrie 2015, reprezentanţii celor trei structuri au acţionat în sistem integrat în perimetrul Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”, în intervalul orar de operare a zborurilor către destinaţiile de exploatare identificate, pentru grupul ţintă reprezentat de pasagerii zborurilor operate de companiile „low-cost”.

În aceeaşi perioadă, în diferite momente ale zilei, au fost desfăşurate activităţi preventive şi în Vama Borş. La aceste activităţi au participat alături de specialiştii A.N.I.T.P. – C.R. Oradea, reprezentanţi din cadrul I.T.P.F. Oradea, B.C.C.O. Oradea şi voluntari ai Fundaţiei „People to people”. Membrii echipei comune de acţiune au diseminat materiale informativ-preventive şi au purtat discuţii cu reprezentanţii grupului ţintă.

De asemenea, o echipă comună formată din reprezentanţi ai A.N.I.T.P. – C.R. Timişoara, S.P.F. Aeroport Timişoara, B.C.C.O. Timişoara şi AIDRom Timişoara, a derulat o serie de activităţi de informare şi prevenire similare, atât în zona Aeroportului Timişoara, cât şi la Punctul de Frontieră Nădlac – Autostradă, pe parcursul întregii perioade.

În cadrul acestor “ZILE DE ACŢIUNE COMUNĂ”, echipele au distribuite flyer-e şi materiale informativ-preventive, au purtat discuţii interactive cu reprezentanţii grupului-ţintă pe tema implicaţiilor fenomenului traficului de persoane, au comunicat sfaturi şi informaţii utile privind modalităţile de recrutare folosite de traficanţi, mijloacele de diminuare a riscului de a deveni victimă a acestei infracţiuni, precum şi indiciile de a putea identifica şi salva o posibilă victimă a traficului de persoane. Au fost postate afişe ale A.N.I.T.P. la ieşirea din ţară, în punctele de control maşini şi autocare, în locurile cu mare vizibilitate din incinta aeroporturilor şi au facilitat difuzarea spoturilor video cu rol informativ-preventiv ale A.N.I.T.P., prin intermediului sistemului multimedia din aeroporturi.

 Acțiune comună A.N.I.T.P. - I.G.P.R. - I.G.P.F.Acțiune comună A.N.I.T.P. - I.G.P.R. - I.G.P.F.