
COMUNICAT DE PRESĂ
23.09.2019
23 septembrie,
Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor
ANITP salută marcarea Zilei Internaţionale Împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor, care are rolul de informare şi conştientizare asupra acestui fenomen.
Cererea uriaşă pentru servicii sexuale este speculată de reţelele de crimă organizată care au dezvoltat metode elaborate de înşelare şi constrângere a victimelor în vederea exploatării acestora. Victimele se aşteaptă la un trai mai bun, la respect şi la protecţie, însă sunt întâi amăgite, iar apoi obligate să se prostitueze.
ANITP, prin campaniile de prevenire derulate împreună cu partenerii, la nivel național, regional și local, transmite informaţii referitoare la fenomenul traficului de persoane, metode de recrutare şi de exploatare a victimelor, indicatori de pericol, sfaturi şi recomandări în vederea evitării victimizării sau ieșirii din situația de trafic.
Totodată, ANITP încurajează implicarea socială activă în lupta împotriva acestui fenomen:
– de a acționa în situații cheie – în momentul în care credem că cineva ar avea nevoie de ajutor;
– de a descuraja folosirea serviciilor unei victime a traficului de persoane (reducerea cererii).
În egală măsură, de câte ori cineva folosește serviciile unei persoane minore, acționează în mod direct asupra limitării accesului la educație a acesteia, menținerii în stare de exploatare, reducerea drastică a șanselor de reintegrare în societate, de a avea o viață normală. Mai mult, întrucât acest mecanism criminal aduce profituri foarte mari, prin legea cererii și a ofertei va crește și numărul victimelor, fiind racolate tot mai multe persoane vulnerabile.
Trebuie menționat că excluderea accesului la educație pentru anumite categorii, nu face altceva decât să crească dimensiunea infracționalității, a lipsei de siguranță, întrucât cei defavorizați nu mai pot identifica alte opțiuni pentru o viață normală, dar devin automat radicalizați împotriva celor care i-au exclus, sistemelor în care ar fi trebuit să fie integrați.
Părinții și profesorii trebuie să conștientizeze din ce în ce mai mult că vulnerabilitatea minorilor nu ține numai de starea socială și posibilitățile materiale ale familiei, cât mai ales de sprijinul, atenția și afecțiunea pe care trebuie să o primească din familie, de la școală și din partea instituțiilor.
Traficanții urmăresc izolarea emoțională a minorilor față de școală și familie, caută să umple ei lipsa de afecțiune, atenție, comunicare sau sprijin, până reușesc să-i rupă de mediile protective și să le creeze alte anturaje prin intermediul cărora îi pot controla în cele mai nefericite moduri.
Mai multe informații puteți găsi la linia TelVerde a ANITP 0800 800 678, pe site-ul ANITP la rubrica RECOMANDĂRI, pe Youtube în contul ANITP România și pe pagina de Facebook.
Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.
Linkuri utile:
Campania națională de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale “DISTRUGE ZIDUL INDIFERENŢEI! TRAFICUL DE PERSOANE POATE FI PREVENIT”
Despre campanie: https://anitp.mai.gov.ro/distruge-zidul-indiferentei-traficul-de-persoane-poate-fi-prevenit/
Spot: https://www.youtube.com/watch?v=Vu7B_o-hCFk
Documentar: https://www.youtube.com/watch?v=IAXPZpabjf0
Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane