
Luni, 12 decembrie 2022 a fost semnat protocolul de colaborare dintre Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane și Fundația Vodafone România.
Fundația Vodafone desfășoară constant activități dedicate dezvoltării comunității și a derulat numeroase proiecte de creștere a siguranței persoanelor aflate în situație de risc.
Protocolul își propune realizarea unui parteneriat activ și eficient între cele două părți, în scopul realizării şi implementării unor proiecte de prevenire a traficului de persoane și a traficului de minori.
Semnarea acestui protocol de colaborare se circumscrie strategiei ANITP de consolidare a parteneriatului cu societatea civilă, în vederea eficientizării demersurilor de prevenire a traficului de persoane.
Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional.
Fundația Vodafone România are ca misiune a fost înființată în anul 1998 ca entitate juridică distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei Vodafone, Fundația Vodafone România este prima fundație corporativă din România.Prin proiecte finanțate și implementate în parteneriat cu organizații neguvernamentale puternice, Fundația Vodafone România vine în ajutorul celor bolnavi și al persoanelor cu nevoi speciale, sprijină educația copiilor și a tinerilor, încurajează voluntariatul și implicarea socială, ajută vârstnici și familii dezavantajate.
Informaţii suplimentare:
https://anitp.mai.gov.ro/ https://fundatia-vodafone.ro/