
În săptămâna 14.03-18.03.2011, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a desfăşurat activităţi de prevenire a traficului de persoane în 7 instituţii de învăţământ din ţară, bucurându-se de prezenţa unui număr aproximativ de 968 de elevi şi 19 profesori.
În data de 10 martie 2011, la sediul Colegiului Naţional „Alexandru Odobescu” din Piteşti, personalul Centrului Regional Piteşti, în colaborare cu IJJ Arges, a desfăşurat o activitate cu caracter preventiv pentru elevii claselor a IX a si a X a, pe linia traficului de persoane.
În data de 16.03.2011, la sediul Grupului Şcolar Agricol Mărăcineni, jud. Argeş, lucrătorii Centrului Regional Piteşti, au desfăşurat o activitate cu caracter preventiv pentru elevii claselor a IX a – a XII a, pe linia traficului de persoane. Parteneri în cadrul acestei activităţi a fost Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Arges.
La ambele activităţi, prezentarea materialului video pe tema folosirii internetului, a determinat dezvoltarea discuţiilor interactive între elevi şi reprezentanţii instituţiilor prezente, elevii arătându-se, de asemenea, interesati să afle cât mai multe informaţii cu privire la încadrarea şi evoluţia acestui fenomen. O parte din participanţi au participat la concursurile cu tematică, fiind recompensaţi cu premii diferite constand în materiale de campanie.
În perioada 16.03-18.03, lucrătorii Centrul Regional Craiova au mers în 3 instituţii de învăţământ din Craiova (Şcoala nr. 33, Şcoala nr. 18 şi Şcoala nr. 2) pentru a informa elevii şi profesorii cu privire la pericolele existente pe internet, iar cei mai interesaţi elevi despre subiectul dezbătut, au primit premii constând în materiale din cadrul campaniei „Foloseşte internetul cu grijă…Traficul de minori are feţe ascunse!” (rucsac, mouse pad, memory stick, pix, etc.).
În data de 17 martie 2011 la Grupul Şcolar Industrial „Gheorghe K. Constantinescu” din Brăila, lucrătorii Centrului Regional Galaţi au desfăşurat o activitate de prevenire prin care au promovat mesajul campaniei „Foloseste internetul cu grijă…Traficul de minori are feţe ascunse!” şi i-au informat pe elevi şi profesori cu privire la fenomenul traficului de persoane.
În data de 17 martie 2011, Centrul Regional Cluj Napoca a continuat activităţile iniţiate în data de 09.03.2011, desfăşurând o activitate de prevenire la Liceul de Informatică „Teodor Popovici” din Cluj Napoca. Elevii claselor a XI-a şi a XII-a, care au participat la activitate, au primit informaţii şi recomandări privind fenomenul traficului de persoane şi riscurile asociate acestuia.