COMUNICAT 18.14.2016

INVITAŢIE DE PRESĂ
Bucureşti, 18.04.2016

Conferinţa de încheiere a proiectului
“Model de bune practici în domeniul serviciilor de asistenţă acordate victimelor traficului de persoane”.

 
Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) vă invită marţi, 19.04.2016, începând cu ora 10:00, la Hotel Ramada Majestic, din Calea Victoriei nr. 38-40, Bucureşti, la Conferinţa de încheiere a proiectului „Model de bune practici în domeniul serviciilor de asistenţă acordate victimelor traficului de persoane”.

Proiectul a fost implementat de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane în baza Programului RO20 “Violenţă domestică şi violenţă bazată pe deosebirea de sex”.

Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat crearea unui sistem integrat pentru acordarea asistenţei victimelor traficului de persoane, în scopul întăririi capacităţii Sistemului de asistenţă a victimelor şi armonizării acestuia la instrumentele antitrafic internaţionale conform standardelor Europene, iar perioada de derulare a fost de 24 de luni

Conferinţa va reuni experţi, reprezentanţi ai Consiliului Europei şi actori implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane şi îşi propune să aducă la cunoştinţa mass-media, reprezentanţilor societăţii civile, ONG-urilor cu atribuţii în domeniul acordării asistenţei victimelor traficului de persoane şi partenerilor detalii privind rezultatele proiectului şi activităţile derulate în cadrul acestuia.

Evenimentul va beneficia de prezenţa domnului Calin GOIA, solistul trupei Voltaj (in calitate de promotor al campaniei de prevenire “Cere ajutor, nu cersi!” derulata in cadrul proiectului).

Înformaţii de background:

 „Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional”.

Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact: Ciprian Ghiţuleasa, telefon: 021.311.89.81, fax: 021.319.01.83, e-mail: presa.anitp@mai.gov.ro.

Website: https://anitp.mai.gov.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/Agentia-Nationala-Impotriva-Traficului-de-Persoane-303152213409/?fref=ts

Mai multe informaţii se pot găsi pe website-ul ANITP, la Secţiunea Programe: https://anitp.mai.gov.ro/programe/ro20-mj-anitp-pdp-1/

Descarca forma printabilă a invitației