Comunicat 2

A.N.I.T.P. lansează proiectul
„TRAFICUL DE PERSOANE – O ABORDARE CENTRATÃ PE VICTIME”

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANTIP) organizează miercuri, 14.06.2017, începând cu ora 10:30, la Hotelul Yesterday, din strada Economu Cezărescu nr. 8, Bucureşti, Conferinţa de lansare a proiectului „Traficul de persoane – o abordare centratã pe victime” – ROFSIP2016OS5A10P01.

Evenimentul va reuni reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Public, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General pentru Imigrări şi actori relevanţi implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane.

Proiectul este finanţat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta Cooperare Poliţienească, având ca obiectiv general creşterea gradului de protecţie şi asistenţă a victimelor traficului de persoane, prin îmbunătăţirea capacităţii de implementare a Mecanismului naţional de identificare şi referire (MNIR) şi a cooperării cu societatea civilă.

Totodată, proiectul îşi propune îmbunătăţirea capacităţii de identificare timpurie a victimelor şi de referire a acestora către furnizorii de servicii specializate.

Principalele activităţi ale proiectului sunt:
 Achiziţionarea materialelor de vizibilitate,
 Conferinţa de lansare,
 Realizarea unui proiect privind MNIR îmbunătăţit,
 Organizarea sesiunilor de instruire pentru identificarea victimelor traficului de persoane pe baza MNIR îmbunătăţit,
 Reuniuni ale Comitetului Director,
 Conferinţa de închidere a proiectului.

Vă invităm să ne fiţi alături la acest eveniment.
Informaţii de background:
Proiectul este finanţat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta Cooperare Poliţienească, având o valoare totală este de 932.973 lei (fără TVA), din care:
– 75% – 699.730 lei (fără TVA)– finanţare externă nerambursabilă din Fondul pentru Securitate Internă;
– 25% – 233.243 lei (fără TVA)– cofinanţare naţională.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane coordonează, evaluează şi monitorizează la nivel naţional aplicarea politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituţiile publice, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia.

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane

Proiect cofinanţat din Fondul pentru Securitate Internă – Componenta Cooperare Poliţienească

ue Sigla MAI A.N.I.T.P.