Dialoguri pentru LIBERATE. Un podcast ANTITRAFIC.

AGENȚIA NAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI  DE PERSOANE a lansat în cadrul Campaniei ”SĂPTĂMÂNA PREVENIRII TRAFICULUI DE PERSOANE” primul podcast dedicat informării și conștientizării asupra fenomenului traficului de persoane.

Acest  demers face parte din strategia ANITP de extindere a modalităților de comunicare  către populație a informațiilor despre traficul de persoane  și de adaptare a mesajului antitrafic menit să contribuie la menținerea unui climat de siguranță și încredere.

Pe lângă subiectul traficului de persoane, podacastul va urmări și abordarea de subiecte dedicate educației, protejării celor vulnerabili, reducerii discriminării, cât și sfaturi utile de viață,  venite din partea specialiștilor cu experiență.

Realizarea acestui proiect a beneficiat de sprijinul și implicarea BBS MEDIA, companie românească de media, partener A.N.I.T.P. și se înscrie în linia parteneriatului public-privat promovat de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane .

Podcastul numărul #1 îi are ca invitați pe Diana Safta, psihoterapeut și psiholog clinician, Head of Healthcare Commission European Union of Women și  Cecilia Moței, psihoterapeut și psiholog educațional.  Abonați-vă la canalul nostru pentru a urmări seria de podcasturi antitrafic #DialoguriPentruLibertate @AnitpRomania