ÎNTREVEDERE OFICIALĂ CU REPREZENTANȚII OSCE

 

La data de 13 februarie 2024, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, a avut loc primirea, de către inspectorul general al Poliției Române, domnul chestor-șef de poliție Benone – Marian MATEI, a delegației condusă de doamna Kari JOHNSTONE, Reprezentant Special și Coordonator al OSCE pentru combaterea traficului de ființe umane.

La întâlnire au fost prezente doamna Alina ALBU, procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și doamna comisar-șef de poliție Cristina STEPANESCU, director adjunct al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane.

În cadrul activității, au fost abordate subiecte cu privire la eforturile autorităților române pe linia combaterii traficului de ființe umane.

Astfel, au fost prezentate rezultatele operaționale înregistrate în acest domeniu – cu referire la numărul persoanelor investigate/reținute/arestate/puse sub control judiciar/în arest la domiciliu, precum și cazuri care au făcut obiectul unor echipe comune de anchetă (JIT-uri – Joint Investigation Teams).

De asemenea, au fost menționate activitățile realizate de către autorități cu privire la victimele traficului de ființe umane, resursele alocate, componenta de prevenire și noua Strategie Națională împotriva Traficului de Persoane, care se află în pregătire.

Reprezentanții OSCE au apreciat demersurile întreprinse de România, precizând că suntem una dintre puținele țări care are un sistem de protecție a posibilelor victime provenite din Ucraina și au subliniat eforturile depuse pe linia cooperării internaționale, România fiind un exemplu de bună practică, cu o abordare proactivă.

De asemenea, legislația din România este considerată ca fiind una dintre cele mai avansate și moderne, răspunzând nevoilor de combatere a traficului de ființe umane.

Sursa: Politia Română