Lupta împotriva impunității

COMUNICAT DE PRESĂ
22.02.2020

VIDEO – Lupta împotriva impunității, cheia luptei împotriva traficului de persoane

La inițiativa Coordonatorului UE de combatere a traficului de persoane, Comisia Europeană a organizat evenimentul „Nu lăsăm pe nimeni în urmă: să rupem tăcerea cu privire la traficul de persoane în vederea exploatării sexuale”, în data de 05.12.2019, la Bruxelles, Belgia.

Acesta a fost organizat în contextul Sesiunii de Reuniune a Reţelei europene informale a Raportorilor Naţionali sau a Mecanismelor Echivalente privind traficul de persoane (NREM) și a Platformei Europene a Societății Civile împotriva traficului de ființe umane.
Din partea României, a participat directorul A.N.I.T.P., domnul comisar-șef de poliție Maximilian Nicolae.

Dorim să evidențiem principalele mesaje transmise de coordonator, reprezentanții Comisiei și raportorii naționali:

Cheia luptei împotriva traficului de persoane este lupta împotriva impunității (toleranței sociale ridicate) care încurajează acest fenomen și pedepsirea folosirii serviciilor victimelor traficului de către abuzatori (clienți).

 Vulnerabilitățile femeilor și minorelor nu reprezintă cauza acestui fenomen. Nu este „vina” victimelor! Cauzele rezidă în lanțul criminal creat de toți făptuitorilor implicați: traficanți – exploatatori – abuzatori (clienți).

 Operaționalizarea unei strânse colaborări între autoritățile naționale și societatea civilă este imperativă și vitală în lupta împotriva traficului de persoane.

Reiterăm o parte din mesajele Biroului Coordonatorului European Antitrafic – Comisia Europeană și ale Reţelei europene a Raportorilor Naţionali sau a Mecanismelor Echivalente privind traficul de persoane (NREM) de la eveniment (Link video: https://www.youtube.com/watch?v=l-H_JZ8bG-U):

 „Este imperativ și urgent să punem capăt tăcerii și aparenței de normalitate privind traficul de persoane în vederea exploatării sexuale. Traficul este o infracțiune extrem de profitabilă și se bazează pe toleranța societății” – Myria Vassiliadou, Coordonatorul European Antitrafic din cadrul Comisiei Europene

 „Traficul de femei și minore în vederea exploatării sexuale reprezintă violență împotriva femeii. Pentru a putea aborda corespunzător această problemă, avem nevoie să creștem răspunsul justiției penale și să asigurăm resursele adecvate” – Anna-Maja Henriksson, fost ministru al justiției din Finlanda

 „Concentrarea neechilibrată asupra vulnerabilităților victimelor alterează modul de înțelegere și prioritizare a cauzelor traficului de persoane. Suntem cu toții de acord că traficul are loc întrucât traficanții se folosesc de vulnerabilitățile victimelor. Dar trebuie să ne concentrăm asupra traficanților, exploatatorilor, abuzatorilor și beneficiarilor [unor astfel de servicii]. Adică trebuie să ne concentrăm în mod egal asupra acestor două aspecte, dacă dorim să eradicăm acest fenomen” – Asa Webber, șefa Cabinetului Comisionarului European Ylva Johanson

 „Traficanții profită de orice context, însă fenomenul este alimentat de cerere și de profiturile uriașe. Într-aadevăr, informațiile provenite din partea serviciilor de informații ale Europol arată că traficul de m inore rămâne profitabil atât timp cât abuzatorii (clienții) sunt înclinați să plătească mai mult pentru relații sexuale cu minori” – Robert Crepinko, șeful Centrului European împotriva Traficului de Migranți (EMSC), Europol

 „Cheia luptei împotriva traficului de persoane este continuarea luptei împotriva impunității [acceptării acestei situații de către comunitate ca fiind una normală] care încurajează acest fenomen și pedepsirea folosirii serviciilor victimelor traficului de către abuzatori [clienți]”.

 „Femeile și minorele rămân principalele victime ale traficului, însă vulnerabilitățile acestora nu reprezintă cauza acestui fenomen. Este necesar să ne concentrăm asupra tuturor făptuitorilor [traficanților, exploatatorilor, abuzatorilor și clienților unor astfel de servicii] implicați”.

Abordarea A.N.I.T.P. este în concordanță cu aceste mesaje, Agenția desfășurând eforturi susținute împreună cu partenerii guvernamentali și neguvernamentali, în vederea unui răspuns anti-trafic coerent, care să aibă în vedere nu doar reducerea ofertei, ci și descurajarea si reducerea cererii care favorizează traficul de persoane.

Informaţii de background:
Întâlnirile periodice ale Reţelei europene informale a Raportorilor Naţionali sau a Mecanismelor Echivalente privind traficul de persoane (NREM) și reprezintă o caracteristică unică a efortului de coordonare pe orizontală care rămâne în centrul acțiunilor UE de combatere a traficului de persoane.

Acestea vizează operaționalizarea unei strânse colaborări între autoritățile naționale și societatea civilă pe care o solicită Directiva UE 36/2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, aplicarea politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituţiile publice, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia, îndeplinind rolul de Raportor Național.

Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane