
COMUNICAT DE PRESĂ
30.05.2019
ANITP la Reuniunea Coordonatorilor Naţionali Anti-trafic
din Sud-Estul Europei
29-30 mai 2019, Becici, Muntenegru
Un reprezentant A.N.I.T.P. a participat la Reuniunea Coordonatorilor Naţionali Anti-trafic din Sud-Estul Europei, în perioada 29-30 mai 2019, la Becici, Muntenegru.
Întâlnirea de lucru a fost organizată de Biroul Coordonatorului Naţional pentru Combaterea Traficului de Persoane din Muntenegru, Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migraţie (ICMPD), Misiunea Permanentă a Franţei pe lângă Organizaţiile Internaţionale de la Viena şi Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC).
Scopul acesteia a fost de a facilita dezvoltarea şi consolidarea reţelei coordonatorilor naţionali din sud-estul Europei implicaţi în lupta împotriva traficului de persoane, de a identifica platforme şi bune practici care să îmbunătăţească cooperarea regională, precum şi o bună oportunitate de a discuta despre provocările curente şi viitoare în lupta împotriva acestui tip de activitate criminală.
La activitate au participat coordonatorii naţionali anti-trafic din Albania, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova, România, Serbia, Slovenia şi Ungaria.
Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, aplicarea politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituţiile publice, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia.
Informaţii suplimentare:
Telefon: 021-303 70 80 / int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania,
Facebook: Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane